Medicina Isihasta

Spre un viitor ortodox, prin revenirea la valorile autentice dace.O Dacie ortodoxa..
.vezi filmul

Despre ce inseama medicina isihasta puteti vedea in videoclipul urmator:
Interviu cu Parintele Ghelasie  Gheorghe despre MEDICINA ISIHASTA

Un interviu realizat cu un calugar care l-a cunoscut pe parintele Ghelasie de la Frasinei:

Dacă se poate, aş dori să ne vorbiţi despre medicina isihastă.

– Mda. Ştiţi dvs de ce am făcut acest ocol până să ajung la fondul problemei noastre: medicina isihastă? Simplu. Medicina isihastă, teoria ei, este foarte scurtă. Medicina isihastă spune aşa: roagă-te la Dumnezeu cu mare credinţă şi iubire! Atât. Restul sunt comentariile celor care l-au cunoscut pe Părintele. Lucrul pe care mi l-a spus cel mai des a fost: „Neamule! Roagă-te la Dumnezeu, neîncetat. Asta scrie Filocalia. Rugăciunea lui Iisus este medicamentul perfect pentru toate bolile timpului în care trăim. Bolile noastre sunt de factură sufletească, în primul rând. Vine preotul sau călugărul, dacă există posibilitatea să ai legătură directă cu un slujitor sârguincios al lui Dumnezeu, te spovedeşti, este primul pas spre însănătoşire!, apoi faci canonul pe care îl primeşti. Se numeşte medicina isihastă. Isihasmul este cea mai directă metodă de liniştire a sufletului. Asta şi înseamnă în greceşte. Liniştire. Cum să se facă omul bine de cauza profundă a bolilor sale... nimeni nu este bolnav doar de o singură boală, dar ele ies, pe rând, la suprafaţă, dacă sufletul său este tulburat. Ca să fie înţelese anumite profunzimi ale isihasmului, trebuie să fie citite Filocaliile, Rugăciunea pelerinului rus şi multe alte lucrări. Nu este rostul şi nici locul discuţiei noastre. Cine simte că se trezeşte ceva în sufletul său citind aceste rânduri să meargă degrabă la duhovnicul său, iar dacă nu are să-şi caute unul, să vorbească deschis despre durerile sale, care marea majoritate vin dintr-un suflet bolnav şi să caute. Să caute şi să afle el, în mod direct, despre ce înseamnă toate acestea. Eu am încercat numai să trezesc interesul celor care ne citesc. Pentru că totul se reduce, în esenţă, la rugăciunea lui Iisus. De acolo începe urcuşul”.

Rep.: Există şi reţete speciale?

– Toate reţetele pe care le poate face un om, începând de la ceea ce mănâncă. Sunt oameni care afirmă că postul are virtuţi terapeutice exclusive. Ceaiurile, cataplasmele, băile de plante, şi multe alte reţete bio şi neinvazive, toate astea nu au niciun fel de importanţă dacă nu există credinţă şi rugăciune până la lacrimă, până ce sufletul se moaie până la plâns. Părintele spunea aşa: „Neamule, dacă ţii post fără rugăciune şi fapte bune nu faci altceva decât să albeşti osul. Dar sufletul tot trist şi înnegurat rămâne”. Cam aşa este, en bref, medicina isihastă. Am văzut că părintele nu mânca decât seminţe, nuci, pâine făcută din făină necoaptă, ci numai uscată în spatele sobei. Acolo nu se consumă carne niciodată! Acolo, la Frăsinei – cel mai important lucru – toată obştea se roagă neîncetat! Nu numai nevoinţele sunt importante. Nu ele sunt cele care transformă omul. Rugăciunea. Cei care fac mâncarea se roagă, cei care sunt oieri – am cunoscut acolo un cioban, profesor de matematici în viaţa de mirean, cu care discutam despre romanul sud-american prin curtea mânăstirii, mulţi or să se amuze, dar fac asta pe ignoranţa lor – se roagă, cei care muncesc la diversele nevoi ale obştei se roagă neîncetat şi ei. Acolo se practică medicina isihastă. Cine vrea să se facă bine de multele neputinţe ale sale să se roage neîncetat.

Rep.: Ce se întâmplă, dacă reuşim să ne rugăm neîncetat?

– Cine poate aşa ceva nu mai are nevoie de explicaţii, de argumente. Să fim bine-nţeleşi: nu vreau să conving pe nimeni să se roage, să meargă la biserică. Acum, în starea aceasta de furtună interioară, mintea noastră este prinsă într-un vârtej cumplit. În clipa în care reuşim s-o liniştim, puteam să facem pasul următor. Acela de a coborî mintea în inimă. Toate acestea, repet, trebuie să fie făcute sub îndrumarea unui duhovnic într-o stare de ascultare perfectă. Nu vreau să intru în amănunte pe care să nu le lămuresc, lucru ce ar face mai mult rău decât bine. Cert este că prin rugăciunea lui Iisus se pierd gândurile profane şi păcătoase ale omului. Mintea noastră este un fel de maimuţă care nu are stare. Se mişcă neîncetat fără să ştie de ce şi fără să aibă un scop anume.

Rep.: Sunt lucrări despre acest subiect atât de important?

– Multe. Chiar şi pe internet. Numai că sfatul meu este să existe o relaţie cu un duhovnic. Ortodoxia înseamnă şi ajutarea slăbănogului, nu numai întărirea orgoliosului luptător. Părintele a scris şi cuvioşia sa cărţi inspirate, cei care l-au cunoscut au scris lucrări importante despre ceea ce înseamnă medicina isihastă. Cine are nevoie de hrană să o caute. Nimic nu se face fără efort, decât dacă vrea Dumnezeu în mod special pentru cineva anume. Acelea sunt revelaţii, sunt gesturi pe care nu le putem pricepe decât dacă Îl iubim mai presus decât orice pe lume. Pe Net se găseşte şi o pagină dedicată chiar Părintelui de către cei care l-au cunoscut şi iubit: http://parintele-ghelasie.net/
Trebuie să acţionăm. Poate cineva care citeşte aceste rânduri îşi propune să afle mai multe despre ceea ce noi doar am amintit. Dumnezeu să-l ajute şi să-i îndrume paşii. Numai credinţa şi liniştea poate să repare boala. Boala pentru care am fost pedepsiţi prin alungarea din Eden, este neatenţia. Este suficient să fiţi atenţi la voi o zi întreagă, dacă veţi putea, este un exerciţiu colosal, ca să pricepeţi cât de puţin suntem atenţi la noi şi cât de mult stăm cu minţile plecate ori în trecut, judecăm şi tot judecăm, sau în viitor, speranţe deşarte, dorinţe absolut neimportante pentru viaţa noastră. Noi, oamenii păcătoşi, facem cu multă greutate ceea ce avem de făcut atunci când păcatul se materializează în vreo boală. Dar, cu Dumnezeu suntem foarte principiali şi foarte pretenţioşi. Vrem de la El răspunsuri imediate şi perfect inteligibile de parcă am discuta cu un medic oarecare dintr-un spital oarecare. De la omul medic cerem un sfat, de multe ori primim sfaturi puţine şi multe medicamente sub formă de buline colorate, pentru că oamenii nu mai au timp unii de alţii, dar acest lucru îl respectăm la marele fix. Ceea ce ne spune Dumnezeu ni se pare... relativ. Acesta este paradoxul pe care omul îl trăieşte. Povestea spune că un călugăr tinerel, care era în ascultare faţă de duhovnicul său, l-a întrebat pe acesta într-o zi: „Ava, ce mă sfătuieşti să fac, pentru că de când sunt în mânăstire tot spun rugăciunea lui Iisus dar nu simt nimic”. Ava, adică părintele, l-a ascultat apoi i-a răspuns: „Mergi şi ia un butoi mare cât să încapi tu în el. Îl aşezi la o distanţă de 10 metri de râul ce curge-n vale. Iei sita aia veche din magazie, şi cari apă cu ea până umpli butoiul în întregime. Vii la mine peste o lună”. Călugăraşul pleacă şi face exact cum îi spusese Ava. Era în ascultare, nu putea face decât aşa. Evident că peste o lună a venit la duhovnicul său. „Ava, am venit”. „S-a umplut butoiul”, l-a întrebat duhovnicul? „Nu”. „Dar sita? Cum era sita veche la început?” „Ruginită, Ava”. „Şi acum cum este?” „Curată”, a răspuns călugăraşul. „Vezi, a spus bătrânul: NU UMPLEREA BUTOIULUI ESTE CEEA CE URMĂRIM NOI, CI CURĂŢIREA SITEI!” Această poveste o ştiu de la Părintele. Am povestit-o aşa cum mi-o aduc aminte. Dacă nu am redat-o aşa cum trebuie, să mă ierte Părintele. Vârtejul vieţii, cotropite aproape în totalitate de greutatea actelor materiale, ne zăpăceşte în aşa hal încât nu mai avem posibilitatea de a ne da seama de noi înşine în întregime. Mergem pe avarie. Şi, când apare boala, ridicăm privirea spre cer doar la stări dificile de abandonat prin indiferenţă la profunzimile sufleteşti. Iar, deasupra noastră, în oraşele noastre aglomerate cu oameni şi maşini, găsim colacii de cablu şi firele electrice. Atunci ne apucă toate angoasele existenţiale, toate disperările în faţa neantului, observând că dincolo de multele noastre scuturi tehnologice nu există mare lucru. Decât vidul. Cine îşi abandonează coaja de siguranţă, gândurile întărite şi devenite greutăţi de plumb şi dă drumul lacrimilor are mari şanse de a găsi centrul spre care trebuie să-şi îndrepte paşii. Dumnezeu! Creatorul Universului este „un mare boier” cum spunea, un alt gladiator al credinţei creştin-ortodoxe, Nicolae Steinhardt. Dar, despre părintele Nicolae de la Rohia în viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Doamne ajuta!