Marele Secret

Am ales RAIUL, pentru ca sa nu ma vada Domnul Iisus Hristos in iad si sa se necajeasca. (isihast anonim)

miercuri, 27 aprilie 2011

Ce Urmeaza?

Traim in zilele noastre, desi unii nu inteleg, inceputul decaderii capitalismului. Capitalismul este in criza si nu mai are scapare. Aproape intreaga omenire a alergat de sute de ani sa ajunga la "binefacerile" capitalismului, acelea de a fi liberi si bogati din punct de vedere material, folosind aproape orice mijloace pentru a ajunge la acest deziderat. Nici comunismul nu a fost bun si am renuntat la el. In China inca se traieste intr-o forma de comunism modernizat si, aparent, au inceput sa acapareze cu produsele lor o buna parte din piata mondiala. Dar, este totusi dictatura si nu libertate a omului si o astfel de societate nu va rezista nici ea.

Ce urmeaza, deci? Ce vom face? Cum ne vom organiza pentru a fi bine? Mai avem vreun model de urmat?

Am citit undeva, ca un demnitar austriac spunea, pe vremea cand Uniunea Europeana urma sa se extinda spre est, ca Europa inceteaza acolo unde este vie Ortodoxia.(si acum suntem membrii ai Uniunii)

Exista in zilele noastre un val urias de potrivnici ai Ortodoxiei, ai moralei ei crestine, a trairii in comuniune cu Sfanta Treime, ai adevaratei libertati a omului.
Acestia insa, fara sa vrea, vor fi cei care vor face ca Adevarul sa iasa la lumina.

Asa s-a intamplat intotdeauna. De exemplu, un mare om de stiinta s-a luptat intrega sa viata sa demonstreze ca nu exista Dumnezeu, dar, inaintea mortii lui a declarat cu mare convingere ca a descoperit ca exista Dumnezeu.
Dar, nu-i asa, nimic nou sub soare, caci astfel de potrivnici a avut insusi Mantuitorul nostru, Isus Hristos, si totusi El a inviat si s-a inaltat la cer.

Cred ca in incercarea disperata a oamenilor de a gasi o altrenativa viabila a unei orinduri sociale , chiar daca, si poate cu atat mai mult, se impotrivesc Ortodoxiei, pana la urma singuri ( chiar daca in fapt este lucrarea lui Dumnezeu..) vor ajunge la concluzia ca morala crestin ortodoxa, este singura in care oamenii pot fi pe deplin liberi si impliniti spiritual si chiar material, caci numai asa omul isi recapata adevarata lui demnitate ontologca si morala.

Crizele acestea economice care se tot succed, caci se intrevede si o mare criza alimentara, desi nici nu am iesit inca din ultima, nu fac altceva decat sa zdruncine din temelii  actualele oranduiri sociale . Dominatia puterii banului trebuie sa dispara. Acesta este mesajul aparitiei acestor crize economice (si chiar al fenomenelor naturale devastatoare- vezi Japonia).

Aceasta perioada este o perioada in care vrem, nu vrem, trebuie sa  acceptam asceza impusa de Dumnezeu, asceza in urma careia nu vom mai fi "controlati" de patimi, ci , " nu vom mai trai noi, ci insusi Isus Hristos va trai in noi".




Doamne ajuta!


Starea de Inviere

Suntem in Saptamana Luminata, am primit Sfanta Lumina in noaptea de inviere, suntem crestini, copii ai lui Dumnezeu, dar este El viu in inimile noastre, suntem noi uniti in Duhul Sfant, suntem noi Indumnezeiti?
Un articol foarte frumos despre operele si invataturile Parintelui Staniloaie va da raspunsul la aceasta intrebare.
Iata un fragment:
"Si pentru ca ea este, in fapt, moarte pentru pacat si viata pentru Viata, Parintele Profesor Dumitru Staniloae o numeste <<stare de inviere>> : <<Starea de inviere este domnia desavarsita a spiritualitatii asupra trupului. Dar pe masura ce spiritualitatea noastra sporeste si devine mai evidenta, ne devine mai evidenta si prezenta spirituala a lui Iisus Hristos sau prezenta Lui in noi prin Duhul Sfant. Propriu-zis, lucrurile se dezvolta intr-o reciprocitate. Se inlatura pentru noi, tot mai mult, de pe prezenta lui Hristos, acoperamantul care-L ascunde si noi putem privi cu fata descoperita slava Lui sau spiritualitatea Lui, care se rasfrange in interiorul nostru si in comportarea noastra exterioara>> 11. Dar Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu este si nu se lasa descoperit dintr-o data, ci treptat, pe masura ce, din dragoste pentru El, ajungem la nepatimire si la iubirea suprema, corolar al tuturor virtutilor. Binele, oricat de temeinic ar fi facut, daca nu este invesmantat in camasa iubirii, are valoare nula. Ea da culoare si stralucire intregului proces de purificare, dar reprezinta si fundamentul celei de-a doua etape a procesului de indumnezeire, luminarea si conditia de netagaduit a implinirii mistice. "

Cititi intregul articol caci il puteti intelege mai bine pe Dumnezeu.
Domne ajuta!


Miracolul Ortodoxiei

Hristos a inviat!

Fericiti cei ce cred!
In bunatatea lui, Dumnezeu ne da dovezi aprope zilnic ca el este cu noi. Cel  mai mare miracol este cel ce se petrece  in Biserica Sfantului Mormant de la Ierusalim., in noaptea Invierii Domnului.

Numai crestinii ortodoxi au fost binecuvantati sa primesca Sfanta Lumina direct de la Dumnezeu. Au incercat si altii, fara succes insa.
Dorinta Domnului nostru Isus Hristos este ca in final toti crestinii (ortodoxi, catolici, protestanti) sa fie uniti toti in Duhul Sfant intr-o singura Biserica sub conducerea Sfintei Treimi.
Sa fie oare miracolul acesta al Ortodoxiei din noaptea de inviere un semn ca unirea crestinilor  trebuie facuta urmand calea si invataturile Ortodoxiei?
Eu cred ca da. Ce parere aveti?

Doamne ajuta!




miercuri, 20 aprilie 2011

Invierea Domnului

Multe lucruri frumoase si pline de lumina se pot spune despre inviere, dar am ales cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur despre inviere:

"Comuniunea intru Inviere

„Foarte mult am dorit sa mananc Pastele acesta cu voi“, a zis Domnul (Luca 22, 15). Iar daca a dorit sa praznuiasca Pastele impreuna cu noi, atunci negresit ca a dorit sa praznuiasca si Invierea. Asadar, cand ingerii si arhanghelii se bucura, iar Stapanul tuturor puterilor ceresti praznuieste El Insusi impreuna cu noi, ce pricina de intristare mai ramane? [...]

Sa praznuim sarbatoarea aceasta atat de mare si de luminata, a Invierii Domnului, nu numai cu prisos de bucurie, ci si cu prisos de evlavie. Caci Domnul a inviat, si a inviat si lumea dimpreuna cu El, si legaturile mortii s-au rupt prin inviere. Adam a pacatuit si a murit. Dar Hristos n-a pacatuit si a murit. O, lucru nou si minunat: acela a pacatuit si a murit, Acesta n-a pacatuit si a murit! Pentru ce? Pentru ca acela ce-a pacatuit si a murit sa poata sa scape de legaturile mortii prin Cel Care n-a pacatuit, dar a murit. Asa se petrece si in afacerile banesti: cineva, de multe ori, ramane dator si, pentru ca nu are cu ce sa plateasca, este tinut in lanturi. Altul nu e datornic nimanui, dar, pentru ca poate sa plateasca, plateste si il slobozeste pe cel vinovat. Astfel s-a intamplat si cu Adam: era dator si stapanit de diavol, dar nu putea sa plateasca. Hristos nu era dator, nici nu era stapanit de diavol, dar putea sa plateasca datoria. Si iata ca, venind, a platit cu moartea Sa pentru acela care era stapanit de diavol, ca pe acela sa-l slobozeasca. [...]

Ispravile Invierii
Ai vazut ispravile Invierii? Ai vazut iubirea de oameni a Stapanului? Ai vazut maretia purtarii Lui de grija? Sa nu fim asadar nerecunoscatori fata de un astfel de binefacator, nici sa nu ne lenevim sub cuvant ca a trecut postul, ci acum, mai mult chiar decat inainte, sa avem mare grija de suflet, ca nu cumva, ingrasandu-ne trupul, sa ramana sufletul mai neputincios, sau nu cumva, ingrijindu-ne de rob, sa neglijam stapanul! Caci care este folosul daca, sub pretextul sarbatorii, mananci peste trebuinta si depasesti in toate masura? Acest lucru si trupul il pangareste, si puterea sufletului o micsoreaza. Sa pazim deci masura si trebuinta, implinind cu sufletul si cu trupul cele cuvenite, ca nu cumva sa varsam deodata toate cele adunate prin post. Va opresc eu oare de la a va desfata de hrana si de odihna? Nicidecum. Va indemn insa ca, implinindu-va cele de trebuinta, sa nu depasiti masura in desfatari, incat sanatatea sufletelor voastre sa nu cunoasca vatamare.

In adevar, unul care depaseste hotarele trebuintei, nici de placere nu se bucura, caci pateste boli si alte necazuri. Eu insa nu ma indoiesc ca veti da urmare acestor indemnuri, pentru ca stiu ascultarea voastra..."

luni, 18 aprilie 2011

Toleranta si Crestinul Caldicel

Eu consider ca trebuie pus semnul egal intre cele doua notiuni. Sa ma explic de ce.
Sa vedem mai intai ce este toleranta si intoleranta dintr-un articol de pe SCRIBD.  Iata un pasaj din articol:
"Este nevoie de un anumit grad de cultura si inteligenta, de o constientizare clara a raului pe care il putem produce din cele mai frumoase intentii, pentru a insusi convingerea, ca toleranta este unicul mijloc de a convietui in pace cu semenii nostri. Nu degeaba se zice, ca drumul spre iad este pavat cu bune intentii."

In articolul urmator puteti afla  despre "Crestinul caldicel - omul jumatatilor de masura" .Iata un pasaj din articol
"Crestinul caldicel este chipul credintei nedepline si al iubirii nedesavarsite. Nu am gresi afirmand ca el este omul jumatatilor de masura. Dumnezeu insa nu ne vrea astfel."
 Deci cel caldicel are iubire nedesavarsita. Dar oare omul tolerant il iubeste cu adevarat pe aproapele sau cand il lasa sa faca, sa creada, sa gandeasca cum vrea el? Sigur, nu trebuie sa-l pun in catuse, neaparat, si sa-l oblig sa gandeasca cum vreau eu (adica sa gandeasca conform invataturilor crestin ortodoxe), dar pot face TOT ce sta in putinta mea pentru a-l face sa inteleaga BENEFICIILE aplicarii acestor invataturi atat pentru el cat si pentru societate.
Daca sunt tolerant cu homosexualii, cu prostituatele, cu criminalii, violatorii, escrocii...,cu cei rataciti duhovniceste le fac eu vreun bine? Ii ajut eu cu ceva? Il ajut eu pe insusi Isus Hristos lasandu-i sa rataceasca si sa greseasca in continuare?

Nu, eu una nu pot sa-i vad pe ceilalti cum gresesc fara sa ma doara. Am cuvantul lui Hristos la dispozitie pentru a striga in gura mare, precum Sf. Ioan Botezatorul a facut-o,si mai tarziu insusi Dl.Isus Hristos,: "Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor". Da, poate Sf. Ioan Botezatorul a fost considerat nebun de unii, dar la el a venit Dl. Isus Hristos pentru a fi botezat, si lui i s-a aratat Duhul Sfant si i-a vorbit insusi Dumnezeu.

Luptati impotriva ispitelor care apar in calea voastra caci va sunt trimise pentru a le birui si a castiga Imparatia.
Daca nu cunoasteti regulile, legile pe care sa le respectati, sa stiti ca Decalogul pe care Dumnezeu l-a scris prin Moise este tot atat de actual cum a fost si acum 2000 ani. Si mai mult, ne invata Domnul Isus Hristos ca trebuie sa ne iubim chiar vrasmasul. Daca tot nu stii cum,  intreba -ti preotul duhovnic, sau intra in Duhul Bisericii Ortodoxe si insusi Dumnezeu te va invata.
Deci iubeste-ti aproapele si vrasmasul,  adica arata-i cum sa iasa din mocirla in care a intrat, caci numai asa ii va fi bine. Si-ti va fi si tie bine. Aceasta-i iubirea desavarsita ( nu aceea de a iubi prin acceptarea placerii trupeasti).

Este adevarat ca " pe cine nu lasi sa moara s-ar putea sa nu te lase sa traiesti" caci acelasi lucru s-a intamplat cu insusi Mantuitorul nostru Isus Hristos. Dar nu-i nimic, la sfarsit voi zice si eu precum Dl. Isus Hristos "Tata, tuturor celor pe care mi i-ai dat, le-am dat cuvintele Tale, ... si acum ti-i las tie, si te rog sa ai grija de ei)".


Amin!

vineri, 15 aprilie 2011

Viitorul Incepe Azi

"Viitorul incepe astazi" sau "cum iti asterni asa dormi" sunt expresii intalnite des.Intelegem din ele, sau ar trebui sa intelegem, ca modul cum actionam astazi determina viitorul nostru. 

Circula pe net un film american "The Secret" care incearca sa demonstreze ca Universul functioneaza dupa o lege numita legea atractiei, ca atragem in viata noastra ceea ce simtim si ne dorim cel mai mult. Si veti vedea acolo, daca veti viziona filmul, marturii ca dorintele lor s-au implinit, atat in plan sentimental cat si material.

Exista si exemplul unui homosexual care era necajit de toti din cauza devierii lui sexuale. Dorindu-si sa scape de critica, a aplicat metodele explicate in film, si dupa o anumita perioada a constatat ca nimeni nu-l mai necajea. Si, si-a vazut mai departe de viata lui, fericit. Insa, in cazul acesta a castigat diavolul.

Vreau sa atrag atentia ca trebuie sa fim atenti la ceeace ne dorim , caci de obicei se implineste.

Insusi Domnul Isus Hristos ne-a spus " ca ceea ce va doriti, sa credeti ca s-a si implinit si veti avea".
Daca studiati in adancime acest cuvant, veti intelege ca gandurile, faptele si sentimentele noastre se materializeaza la un moment dat, ele devenind realitatea in care intram.

" De ceea ce ti-e frica nu scapi" zice o vorba din popor. Si, asa este, intrucat atunci cand ti-e frica de ceva, vibratia sistemului tau energetic este puternica , traiesti intens in acele momente.Daca aceste trairi se si repeta des, atunci ele se vor materializa foarte curand. Adica "nu vei scapa".

Deci, haideti sa aplicam acesta "tehnica" si pentru a atrage in viata nostra ceea ce ne dorim bun. Si, ce ne dorim? Sanatate, fericire, bani, casa, masina, functii de conducere...etc.

Dar, vedeti dumneavostra,  in Sf. Scriptura avem exemplul bogatului caruia i-a rodit tarina. Deci Dumnezeu i-a dat, a raspuns cererii lui. Dar aceasta i-a fost spre pierzare caci el si-a mai construit cateva hambare punandu-si recolta acolo, gandind in sinea lui ca are tot ce-i trebuie pentru a trai multi ani fericit. Dumnezeu i-a aparut intr-o noapte si i-a zis "Prostule, la ce-ti este de folos, caci in seara acesta voi cere sufletul tau".

Deci, trebuie sa fim atenti cum aplicam acest "secret" caci ne poate duce la pierzare, la nefericire aici pe pamant si la moarte vesnica.

Deci, sa cerem, caci asa ne invata si Dumnezeu, dar sa cerem aplicand cele cele doua mari legi ale crestinatatii: sa-L iubesti pe Dumnezeul cel Sfant cu toata puterea ta, cu tot sufletul tau... si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Daca cerem cu gandul ca vom infaptui aceste legi, nu numai ca vom primi ceeace ne dorim, dar aceasta va fi si spre fericirea si mantuirea noastra.

Majoritatea persoanelor nu pot insa, in ziua de astazi, avea ganduri si sentimente bune. De exemplu mi se spune " cum sa gandesc ca sunt sanatoasa cand iau medicamente cu pumnul si mai am si dureri" sau "cum sa gandesc ca masa mea este plina cu bunatati cand nu am ce sa mananc" sau "cum sa gandesc ca guvernul actioneaza spre binele tarii cand eu am fost disponibilizat"; cu alte cuvinte sunt apasati de griji, acestea ii conduc si le determina viitorul.

Dragii mei, ceea ce vi se intampla astazi este ca urmare a ceea ce ati gandit si actionat in trecut. Adica voi ati atras in viata voastra aceste lucruri, chiar fara sa vreti.

Iar daca ati ajuns in acest punct, nu deznadajduti caci Dumnezeu insusi va va ajuta sa nu mai invartiti in gand mereu aceleasi ganduri urate caci, el a spus "sa lasati grijile" . El insusi va duce crucea. Trebuie sa apelati la El.
Cei care participati la Sfintele Slujbe Ortodoxe, stiti (iar ceilalti sper sa aflati) ca in timpul Sfintei Liturghii este un moment cand se iese cu Sfintele Daruri iar corul canta frumos "grija, grija, sa o lepadam...acum".  Este momentul cand, printre altele, Dumnezeu ne elibereaza de griji, de stress (iata ca metoda de vindecare exista dinainte ca sa fi fost inventat cuvantul stress), cand Dumnezeu ia asupra lui grijile noastre, lasandu-ne noua doar pacea si bucuria de a fi cu El in gand, cu binele, iubirea si frumosul. Si functioneaza sa stiti. Incercati si veti vedea.

Haideti sa luam un exemplu un copil care urmareste la televizor, sau joaca pe net, filme si jocuri cu actiuni violente. Le urmareste cu "pasiune" caci "intra" in joc, participa cu intreg sistemul lui emotional. Azi asa, maine asa... Copilul creste, mai urmareste din cand in cand acest gen de filme....si, la un moment dat actiunile acelea violente devin relitatea lui, ajunge sa le infaptuiasca.
Nimeni nu intelege cum un copil cuminte a ajuns sa faca aceste fapte.O astfel de persoana, pentru a ajunge ca in viata lui sa nu se mai materializeze violenta, trebuie sa inlature din sufletul lui acest tipar urat (pacatul intra prin simturi). Si, sufletul se vindeca in Biserica Sfanta Ortodoxa. Deasemenea, sunt si multe carti, articole din care veti invata cum sa actionati pentru a contracara efectul negativ al actiunilor voastre. Dar, pana cand sufletul nu este vindecat, nu veti trai binele asa cum este el lasat de Dumnezeu. Caci, altfel, s-ar putea ca gandurile voastre sa "nasca monstrii".

Sigur, exista si exceptii de la "regula" caci uneori, Dumnezeu ingaduie ca unele persoane sa treaca prin  necazuri, fara ca ei sa aibe vreo vina.
Exemplul dreptului Iov este marturie in acest sens, caci Dumnezeu  a ingaduit ca acesta sa fie dat pe mana diavolului si sa treaca prin niste necazuri cumplite, fara ca Iov sa fi gresit cu ceva. Astfel de persoane sunt persoane alese, caci au menirea ca prin exemplul pe care-l dau sa contribuie intr-o masura mai mare la planul de mantuire generala al oamenilor.
Astfel de persoane sunt rasplatite insutit atat in aceasta viata cat si in cealalta, asa cum a fot si Iov.
Alte exemple ar putea fi cel al copiilor care sunt omorati, sau violati, sau abandonati. Sigur ei nu au nici o vina, insa de multe ori ei sunt cei care platesc pacatele din familia lor,(poate chiar cu multe generatii in urma).

Concluzia este ca trebuie sa fim atenti cu ce ne "hranim" noi si copii nostrii, daca vrem sa avem o viata frumoasa.
Multi ajung sa traiasca slujind pacatului, considerand ca e normal sa fie asa, ca e normal sa fim rai, violenti, invidiosi, egoisti, mandrii.... Si  aceste actiuni se materializeaza si societatea traieste drama actuala.S-a ajuns astfel sa avem legi care-i ocrotesc pe ucigasi, violatori, escroci, in timp ce o biata batrana care nu a avut 100 lei sa-si plateasca impozitul este inchisa.
Toti suntem vinovati pentru ca s-a ajuns aici. Cu cat vom constientiza mai repede acest lucru, si vom lua atitudine, incepand sa ne schimbam intai noi insine, cu atat ne va fi mai bine noua tuturor.
Doamne auta!


















miercuri, 13 aprilie 2011

Ispita Libertatii Orientarii Sexuale

In numele unei asa numitei libertati sexuale numai de ei stiuta, multi tineri aleg homosexualitatea, invocand anumite "inclinatii" spre aceasta.
Eu sunt de acord cu Sfantul Apostol Pavel, considerand homosexualitatea o patima, fiindca reprezinta o deviere a instinctului de reproducere de la scopul sau. Puteti gasi dovezi care conduc la aceasta afirmatie in articolul Homosexualitatea.

Atata vreme cat prin Sfantul Botez ne-am curatit de pacate, este normal ca sa nu avem astfel de inclinatii spre homosexualitate. Daca insa ele apar si incep sa se manifeste la un moment dat in viata noastra, inseamna ca sunt ispite impotriva carora trebuie sa luptam. Asa trebuie sa procedam, nu-i asa, caci asa aflam din invataturile crestin ortodoxe.

Iar, ispitele sunt ingaduite de Dumnezeu, tocmai ca prin lupta noastra cu ele sa ne mantuim, sa ajungem sa ne unim prin Sfantul Duh cu Tatal Ceresc si astfel sa avem viata vesnica.

Deci, cei care simtiti astfel de devieri comportamentale, de atractie spre homosexualitate, nu trebuie sa considerati ca asa e firesc si ca trebuie sa mergeti in aceea directie, ci dimpotriva, trebuie sa luptati cu
astfel de ispite.

Mergeti si spuneti duhovnicului vostru ce vi se intampla, cereti-i ajutor lui Hristos, luati-va crucea si urmati-L
Familia, scoala, biserica trebuie sa-i ajute pe astfel de copii greu incercati.
Lupta cu ispitele nu este usoara in societatea de astazi, cand prin legi strambe ni se da dreptul sa pacatuim si sa ne pierdem frumusetea sufleteasca.

Orice patima este inlaturata de Hristos prin pocainta noastra sincera si prin tainele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Hristos va asteapta caci "asa bucurie mare este in ceruri pentru un pacatos care se pocaieste".

 Iata un sondaj imbucurator:

"Homosexualii au fost clasificaţi drept vecinii cel mai puţin preferaţi, trei sferturi dintre cei chestionaţi declarând că nu ar vrea homosexuali în casa de alături" gasiti tot articolul aici

Unii ii catalogheaza pe cei care lupta impotriva homosexualilor sau tiganilor drept rasisti. Esti rasist cand lupti impotriva pacatului, cand lupti incercand sa-i faci sa inteleaga pe cei care savarsesc pacatul ca sunt unelte ale diavolului?..Nu cred. Cred ca facem ceea ce a facut si Sf. Ioan Botezatorul cand striga din toata fiinta lui   "Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu".

Doamne ajuta!





joi, 7 aprilie 2011

Cate ceva despre exorcizare

Canalul B1TV a prezentat astazi o emisiune cu tema "Exorcizare macabră în Gorj"

De ce macabra domnilor?

Pentru ca in filmul prezentat erau cateva persoane care se chinuiau sa scape de niste duhuri necurate?

Pentru cei care nu au priceput de ce tipau persoanele acelea, sa-i fereasca Dumnezeu sa afle pe propria persoana. Trebuie sa inteleaga ca in momentul in care esti posedat de un duh rau (si nu frecventezi in mod regulat slujbele bisericii ortodoxe) faci ce iti impune acel duh. Nu te poti impotrivi.

Vezi Biblia, Evanghelia cu demonizatul din Gadareni, un demonizat care traia prin cimitire, gol, si nebun. Domnul Isus l-a vindecat, a scos duhurile rele care au intrat in niste porci si care la randul lor au fost aruncati in mare tot de duhuri.

Adica, ati ajuns, sa nu mai credeti in Sfanta Scriptura?

Toti cei care il urmeaza pe Domnul Isus Hristos sunt incercati. Cu cat avanseaza spre iluminare cu atat diavolii nu le dau pace, cu atat vin cu mai multa putere spre ei prin tot felul de viclesuguri. Este o lupta continua. Duhurile rele pot fi alungate prin determinare, foarte multa credinta si prin razboi duhovnicesc. Acest razboi duhovnicesc e greu sa-l duci de unul singur, slujbele bisericii ortodoxe fiind singurele care te ajuta, care iti dau putere sa mergi mai departe, sa iesi biruitor.

In cazul in care nu tii legatura bu biserica ortodoxa, poti sa ajungi in ratacire si sa ajungi sa accepti acele duhuri rele care te bantuie. 
Si, ori inebunesti, ori ajungi sa accepti acele duhuri si sa-ti duci viata mai departe, fiind un om normal, uneori chiar de succes, dar departe de Duhul Sfant si de Imparatia lui Dumnezeu si de viata vesnica. 
Cu alte cuvuinte traiesti dar esti mort.

Orice boala este o atentionare de la Dumnezeu ca te-ai indepartat de El, ca sufletul e bolnav.Vindecarea lui se face in biserica si, pana cand Dumnezeu este din nou Stapan deplin asupra omului, si cu ajutor medicamentos. Orice preot il sfatuieste pe credincios sa mearga concomitent si la doctor.

Trbuie sa stiti ca persoanele care nu sunt ispitite, sunt sub influenta celui rau. Caci daca tot i-a castigat, de ce sa-i mai deranjeze el, diavolul.
Spunea doamna psiholog in emisiune ca dumneaei nu participa la slujbele bisericii, desi mai intra din cand in cand in biserica. Ce credeti traieste in Duhul Sfant sau nu? Daca ar trai in Duhul Sfant, n-ar vrea El sa intre in Casa Lui si Sa se inalte la Dumnezeu? Concluzia o trageti singuri.

Da, trebuie sa actionam cu iubire si bunatate fata de aproapele dar si sa-l iubim pe Dumnezeu mai mult decat orice.
Va aduceti aminte ce a facut Domnul Isus Hristos, in Templu cand i-a alungat pe toti cei care faceau comert in templu ? " Casa Tatalui Meu este Casa de Rugaciuni si nu casa de talhari" ziea El cu manie si razboi alungandu-i de acolo.

Acelasi lucru trebuie facut cand te lupti cu duhurile rele, trebuie sa le scoti pentru a te uni in rugaciune cu Duhul Sfant, pentru ca trupul tau sa devina Templu al Duhului Sfant.
Doamne ajuta!



Spiritualitatea - Adevarata Traditie a Poporului Roman

Avem obiceiuri, traditii populare frumoase cu care ne place sa ne laudam si pe care le promovam in lumea intreaga. Foarte frumos, caci, nu-i asa, ceilalti ne vor percepe dupa roadele noastre, in cazul acesta, roade frumoase.
Avem si un brand de tara frumos dar realizat de altii pe bani grei (oare de ce a trebuit sa fie realizat de altii cand si noi, avem Slava Domnului destui oameni capabili sa realizeze poate ceva si mai frumos-dar asta-i o alta discutie).
Avem, nu-i asa si bogatii naturale, si zone cu potential turistic, balnear, etc...

Si, totusi, situatia actuala a poporului roman este sub asteptari.
V-ati intrebat de ce?. Veti spune majoritatea dintre voi, pe care ii si vad cu pancartele in mana manifestand prin fata guvernului, ca de vina e conducerea tarii.( si nu e vorba de actuala conducere, caci manifestatii au fost sub orice conducere)

Adevarul este ca noi romanii am cam renuntat la adevarata noastra traditie sau identitate, care este spiritualitatea.
Domnitorii tarilor noastre romane, au luptat impreuna cu tot poporul, nu numai pentru pastrarea teritoriului tarilor romane dar, si poate chiar mai mult, au luptat pentru pastrarea identitatii lor spirituale, adica a credintei Crestin Ortodoxe.

Romania este un pamant sfant iar poporul roman este un popor ales ( o recunosc multi, insusi Papa Paul al II-lea a recunoscut-o).
Si, ca orice sfant, a fost si este greu incercat, pentru a ajunge la adevarata lui menire care este Romania- Gradina Maicii Domnului, Imparatia lui Dumnezeu.

Pana cand nu vom constientiza ca singura noastra sansa de a ne fi mai bine este sa ne desavarsim spiritual, nu ne va fi mai bine.
Si, Dumnezeu are grija ca sa ne faca sa ajungem acolo unde vrea El. Nimeni nu-i poate sta in cale. Vrem, nu vrem sa ne sfintim, va trebui sa o facem ( nu toti, adevarat, (vai de cei ce nu o vor face), dar suficient de multi pentru a inlatura efectele negative ale celor rai). Vom trece prin asa de multe probleme, caci nu vom avea alta scapare decat sa ne sfintim sufletele. Si, cum omul sfinteste locul, pamantul se va sfinti si el si va aduce roade bogate nu numai pentru poporul roman cat si pentru intreaga lume.

Numai atunci, Romania si poporul roman vor ajunge la adevaratul  potential. 
Sa nu credeti ca lucrurile acestea vor fi foarte tarziu. Schimbarea deja a inceput.
Doamne ajuta!











marți, 5 aprilie 2011

Misiunea Romania

Am gasit pe YouTube un mesaj spus din suflet, un mesaj pentru noi toti.

Vizionati filmul. 

Este pentru sufletele noastre.
Doamne ajuta!



luni, 4 aprilie 2011

Cei puternici plecati-va, CACI CU NOI ESTE DUMNEZEU

"Cei puternici plecati-va, caci cu noi este Dumnezeu" este o cantare frumoasa din Sfintele Slujbe ale Bisericii ortodoxe, care au loc in aceasta perioada a Postului Mare.

Exista persoane in aceasta lume, cu suflet bun, care fac fapte bune, care-si respecta obligatiile fata de familie si fata de ceilalti, si care incearca sa-si croiasaca un drum in viata, bazat pe iubire sfanta si bunatate.
In acest drum pe care si l-au ales intampina multe greutati, caci "cei puternici" ii impiedica la orice pas sa-si realizeze visul. Dar, chiar daca se poticnesc, si pe moment visul li se destrama, ei stiu ca Dumnezeu e cu ei si ca Acesta va face Dreptate. 
Si, intr-o zi, bariera care aparuse in viata lor, dispare, ca din senin, si ei isi continua mai departe visul lor frumos.
Intotdeauna Dumnezeu invinge. Totul este sa ai credinta, smerenie si rabdare. (si sa tii legatura cu preotul duhovnic).

Deci, " Cautati Imparatia si Dreptatea Lui Dumnezeu, si Toate Celelalte se Vor Adauga Voua".

Tineti minte, ca toate se platesc in viata. Ti s-a facut o nedreptate, alearga la Dumnezeul Sfintei Treimi si spune-i pasul. ( Nu-i cere insa sa se razbune pe...Cere-i sa te cerceteze, si sa inlature bariera care ti-a aparut in cale).
El te va cerceta, va vedea ce ti s-a intamplat si din vina cui, si v-a actiona. Va plati " cu varf si indesat" celui care ti-a facut rau si care ti-a blocat drumul spre Adevar (iubire sfanta si bunatate).


PSALMUL 34 
Al lui David.
 
1. Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine; 
2. Apucă arma şi pavăza şi scoală-Te întru ajutorul meu; 
3. Scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: "Mântuirea ta sunt Eu!" 
4. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce gândesc rău de mine. 
5. Să fie ca praful în faţa vântului şi îngerul Domnului să-i necăjească. Să fie calea lor întuneric şi alunecare şi îngerul Domnului să-i prigonească. 
6. Că în zadar au ascuns de mine groapa laţului lor, în deşert au ocărât sufletul meu. 
7. Să vină asupra lor laţul pe care nu-l cunosc şi cursa pe care au ascuns-o să-i prindă pe ei; şi chiar în laţul lor să cadă. 
8. Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea lui. 
9. Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea ţie? Cel ce izbăveşte pe sărac din mâna celor mai tari decât el şi pe sărac şi pe sărman de cei ce-l răpesc pe el. 
10. S-au sculat martori nedrepţi şi de cele ce nu ştiam m-au întrebat. 
11. Răsplătit-au mie rele pentru bune şi au vlăguit sufletul meu. 
12. Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sinul meu se va întoarce. 
13. Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat; ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi întristat, aşa m-am smerit. 
14. Dar împotriva mea s-au veselit şi s-au adunat; adunatu-s-au împotriva mea cu bătăi şi n-am ştiut; risipiţi au fost şi nu s-au căit. 
15. M-au ispitit, cu batjocură m-au batjocorit, au scrâşnit împotriva mea cu dinţii lor. 
16. Doamne, când vei vedea? Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea, de la lei, viaţa mea. 
17. Lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda. 
18. Să nu se bucure de. mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii. 
19. Că mie de pace îmi grăiau şi asupra mea vicleşuguri gândeau. 
20. Lărgitu-şi-au împotriva mea gura lor; zis-au: "Bine, bine, văzut-au ochii noştri". 
21. Văzut-ai, Doamne, să nu taci; Doamne, nu Te depărta de la mine. 
22. Scoală-Te, Doamne şi ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu şi Domnul meu, spre pricina mea. 
23. Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu şi să nu se bucure de mine. 
24. Să nu zică întru inimile lor: "Bine, bine, sufletului nostru", nici să zică: "L-am înghiţit pe el". 
25. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se laudă împotriva mea. 
26. Să se bucure şi să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea şi să spună pururea: "Slăvit să fie Domnul, Cel ce voieşte pacea robului Său!" 
27. Şi limba mea va grăi dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta.  

Amin!